Istoric

Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) organism independent, cu personalitate juridică, înfiinţat prin lege – Legea nr. 9/1991-, reprezintă prima instituţie naţională pentru drepturile omului creată în România după 1989.
 Prin înfiinţarea acestui organism, autorităţile româneşti răspundeau, la acea vreme, preocupărilor Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, care prin numeroase rezoluții și recomandări încurajau crearea şi dezvoltarea unor instituţii naţionale independente cu atribuţii specifice în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului şi prin alte mijloace decât cele din sfera judiciară. Prin crearea Institutului Român pentru Drepturile Omului ca organism naţional independent de promovare a drepturilor omului s-a urmărit pe de o parte umplerea unui gol, existent în acel moment, între prevederile legislative şi militantismul pentru drepturile omului, iar pe de altă parte să se asigure o armonizare între structurile statale şi societatea civilă prin înfiinţarea unei instituţii capabile să coopereze cu amândouă.
 Institutul este membru al Reţelei Europene a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului, al Asociaţiei Comisiilor Francofone de Drepturile Omului, al Institutului European de Drept de la Bruxelles şi al Institutului Internaţional de Drept de Expresie şi Inspiraţie Franceze. IRDO a urmat în întreaga sa evoluţie respectarea Principiilor de la Paris formulate în 1991 la Conferinţa consacrată instituţiilor naţionale de drepturile omului, principii devenite document oficial al Adunării Generale ONU în 1993, şi care au în vedere un mandat „cât mai larg posibil”, care să aibă la bază standardele universale ale drepturilor omului şi care să includă dubla responsabilitate de a promova şi de a proteja drepturile omului, acoperind toate drepturile, independenţă faţă de guvern, independenţă garantată prin Constituţie sau prin lege, putere adecvată de investigare, pluralism, inclusiv prin structura personalului şi/sau cooperare efectivă şi resurse umane şi financiare adecvate. Totodată, Institutul s-a dezvoltat potrivit cerinţelor formulate şi de Consiliul Europei prin Recomandările R (79) 16 şi (97) 14 şi Rezoluţia (97) 11 ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Ancorându-şi preocupările în realităţile concrete ale fiecărei perioade, ale fiecărei etape, Institutul a avut permanent în vedere organizarea unui cadru corespunzător şi crearea unor mijloace adecvate pentru aplicarea şi respectarea concretă a drepturilor omului, pentru o mai bună cunoaştere şi conştientizare a lor.
 Institutul şi-a orientat activitatea punând un accent deosebit pe desfăşurarea unor programe şi parteneriate care să răspundă mai bine cerinţelor internaţionale şi naţionale de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de formare a categoriilor de persoane care au răspunderi în domeniul protecţiei acestora. Colaborarea cu instituţiile publice, mediul academic, organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului ş.a. şi experienţa acumulată de-a lungul timpului au asigurat Institutului o capacitate sporită de acţiune, în scopul îndeplinirii atribuţiilor conferite de Legea nr. 9/1991, ca instituţie naţională independentă de promovare a drepturilor omului, acesta manifestându-se ca o interfaţă, ca o punte de legătură între instituţiile statului şi societatea civilă.
 Astfel, în septembrie 1991, Centrul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva (devenit ulterior Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului) şi Guvernul României au încheiat un acord cu privire la punerea în aplicare a unui Program de asistenţă tehnică de specialitate pe o durată de trei ani. Programul s-a încheiat în toamna anului 1994 şi a fost apreciat la final ca fiind „primul program cu adevărat amplu de servicii consultative şi asistenţă tehnică desfăşurat de Centrul pentru Drepturile Omului”.
 Deşi schema de principiu iniţială desemnase IRDO drept adresant al unora dintre activităţile de asistenţă ale Centrului, Institutul şi-a asumat de la bun început, şi a şi fost privit ca atare de Centrul ONU din Geneva, rolul de partener şi coorganizator.
 În perioada 1992-1994, au fost organizate ca parte integrantă a acestui program opt serii de cursuri, adaptate nevoilor speciale ale diferitelor grupuri profesionale. Ele au inclus ciclurile „Drepturile omului în administrarea justiţiei” – şase cursuri, „Predarea şi învăţarea drepturilor omului” – patru cursuri, „Mijloacele de informare şi drepturile omului”, „Drepturile omului şi problema minorităţilor”, „Prevenirea şi rezolvarea conflictelor dintre cetăţeni şi administraţia locală”, „Drepturile copilului” etc.Beneficiarii acestor cursuri au fost judecători, procurori, avocaţi, personal din rândurile poliţiei şi penitenciarelor, învăţători şi profesori, reprezentanţi ai personalului administraţiei centrale şi locale, ziarişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului.
 Aşa cum se apreciază şi în Raportul de evaluare al Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, „IRDO a devenit de fapt un factor activ central, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată în organizarea seminariilor cât şi la elaborarea şi distribuirea materialelor informative”. Într-adevăr, subliniază în continuare experţii ONU, în multe privinţe “IRDO a fost partenerul local al Centrului, acţionând ca o legătură neoficială între Centru şi funcţionarii şi agenţiile Guvernului, acordând sprijin logistic, adresând invitaţii participanţilor, recrutând experţi locali, traducând şi distribuind materialele Programului, asigurând premisele şi facilităţile tehnice necesare. Se reflectă astfel, contribuția Institutului, fără de care, Programul nu ar fi progresat atât de eficient precum a făcut-o”.

Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) organism independent, cu personalitate juridică, înfiinţat prin lege – Legea nr. 9/1991-, reprezintă prima instituţie naţională pentru drepturile omului creată în România după 1989, recunoscută de către Comitetul de Coordonare a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului din sistemul ONU.

Prin înfiinţarea acestui organism, autorităţile româneşti răspundeau, la acea vreme, preocupărilor Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, care prin numeroase rezoluții și recomandări încurajau crearea şi dezvoltarea unor instituţii naţionale independente cu atribuţii specifice în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului şi prin alte mijloace decât cele din sfera judiciară. Prin crearea Institutului Român pentru Drepturile Omului ca organism naţional independent de promovare a drepturilor omului s-a urmărit pe de o parte umplerea unui gol, existent în acel moment, între prevederile legislative şi militantismul pentru drepturile omului, iar pe de altă parte să se asigure o armonizare între structurile statale şi societatea civilă prin înfiinţarea unei instituţii capabile să coopereze cu amândouă.

Institutul este membru al Reţelei Europene a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului, al Asociaţiei Comisiilor Francofone de Drepturile Omului, al Institutului European de Drept de la Bruxelles şi al Institutului Internaţional de Drept de Expresie şi Inspiraţie Franceze. IRDO a urmat în întreaga sa evoluţie respectarea Principiilor de la Paris formulate în 1991 la Conferinţa consacrată instituţiilor naţionale de drepturile omului, principii devenite document oficial al Adunării Generale ONU în 1993, şi care au în vedere un mandat „cât mai larg posibil”, care să aibă la bază standardele universale ale drepturilor omului şi care să includă dubla responsabilitate de a promova şi de a proteja drepturile omului, acoperind toate drepturile, independenţă faţă de guvern, independenţă garantată prin Constituţie sau prin lege, putere adecvată de investigare, pluralism, inclusiv prin structura personalului şi/sau cooperare efectivă şi resurse umane şi financiare adecvate. Totodată, Institutul s-a dezvoltat potrivit cerinţelor formulate şi de Consiliul Europei prin Recomandările R (79) 16 şi (97) 14 şi Rezoluţia (97) 11 ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Ancorându-şi preocupările în realităţile concrete ale fiecărei perioade, ale fiecărei etape, Institutul a avut permanent în vedere organizarea unui cadru corespunzător şi crearea unor mijloace adecvate pentru aplicarea şi respectarea concretă a drepturilor omului, pentru o mai bună cunoaştere şi conştientizare a lor.

Institutul şi-a orientat activitatea punând un accent deosebit pe desfăşurarea unor programe şi parteneriate care să răspundă mai bine cerinţelor internaţionale şi naţionale de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de formare a categoriilor de persoane care au răspunderi în domeniul protecţiei acestora. Colaborarea cu instituţiile publice, mediul academic, organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului ş.a. şi experienţa acumulată de-a lungul timpului au asigurat Institutului o capacitate sporită de acţiune, în scopul îndeplinirii atribuţiilor conferite de Legea nr. 9/1991, ca instituţie naţională independentă de promovare a drepturilor omului, acesta manifestându-se ca o interfaţă, ca o punte de legătură între instituţiile statului şi societatea civilă.

Astfel, în septembrie 1991, Centrul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva (devenit ulterior Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului) şi Guvernul României au încheiat un acord cu privire la punerea în aplicare a unui Program de asistenţă tehnică de specialitate pe o durată de trei ani. Programul s-a încheiat în toamna anului 1994 şi a fost apreciat la final ca fiind „primul program cu adevărat amplu de servicii consultative şi asistenţă tehnică desfăşurat de Centrul pentru Drepturile Omului”. 

Deşi schema de principiu iniţială desemnase IRDO drept adresant al unora dintre activităţile de asistenţă ale Centrului, Institutul şi-a asumat de la bun început, şi a şi fost privit ca atare de Centrul ONU din Geneva, rolul de partener şi coorganizator.

În perioada 1992-1994, au fost organizate ca parte integrantă a acestui program opt serii de cursuri, adaptate nevoilor speciale ale diferitelor grupuri profesionale. Ele au inclus ciclurile „Drepturile omului în administrarea justiţiei” – şase cursuri, „Predarea şi învăţarea drepturilor omului” – patru cursuri, „Mijloacele de informare şi drepturile omului”, „Drepturile omului şi problema minorităţilor”, „Prevenirea şi rezolvarea conflictelor dintre cetăţeni şi administraţia locală”, „Drepturile copilului” etc.Beneficiarii acestor cursuri au fost judecători, procurori, avocaţi, personal din rândurile poliţiei şi penitenciarelor, învăţători şi profesori, reprezentanţi ai personalului administraţiei centrale şi locale, ziarişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul drepturilor omului.

Aşa cum se apreciază şi în Raportul de evaluare al Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, „IRDO a devenit de fapt un factor activ central, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată în organizarea seminariilor cât şi la elaborarea şi distribuirea materialelor informative”. Într-adevăr, subliniază în continuare experţii ONU, în multe privinţe “IRDO a fost partenerul local al Centrului, acţionând ca o legătură neoficială între Centru şi funcţionarii şi agenţiile Guvernului, acordând sprijin logistic, adresând invitaţii participanţilor, recrutând experţi locali, traducând şi distribuind materialele Programului, asigurând premisele şi facilităţile tehnice necesare. Se reflectă astfel, contribuția Institutului, fără de care, Programul nu ar fi progresat atât de eficient precum a făcut-o”.

Standard Image

În etapa următoare, volumul activităţilor de formare de formatori a crescut considerabil, iar Institutul a început să organizeze intensiv cursuri la nivel de zone şi apoi la nivel de judeţe. Totodată, IRDO a iniţiat şi alte cursuri, cu teme precum „Drepturile omului în acţiune”, „Drepturile femeii” etc. O evoluţie paralelă este Universitatea Internaţională a Drepturilor Omului, iniţiată şi coordonată de IRDO, ale cărei cursuri anuale s-au bucurat încă de la început de o largă şi reprezentativă participare.
 Activităţile desfăşurate de IRDO au o structură complexă încă de la înfiinţarea sa. În orientarea acţiunilor sale cu caracter ştiinţific, o direcţie importantă o reprezintă iniţierea de cercetări asupra unor aspecte variate ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi în context internaţional. În acest sens, munca de cercetare a fost în special îndreptată spre reglementările naţionale şi internaţionale, spre instituţii şi organisme, vizând diferite categorii de drepturi, generale şi speciale, şi spre progresele înregistrate în respectarea acestora. Toate acestea s-au concretizat prin: prezentarea de lucrări la colocvii naţionale şi internaţionale, rapoarte consultative în domeniul legislaţiei, inclusiv prin opinii privind măsura în care legile adoptate sunt conforme cu standardele internaţionale etc.
 De asemenea, încă de la funcţionare, Institutul Român pentru Drepturile Omului a organizat seminarii şi simpozioane cu participare internă şi internaţională, încercând să implice toţi factorii guvernamentali şi neguvernamentali cu răspunderi şi preocupări în domeniul drepturilor omului, cu scopul aplicării sau găsirii de noi soluţii pentru o mai bună conştientizare şi respectare a drepturilor omului în România. Până în prezent, Institutul Român pentru Drepturile Omului a organizat sau a participat la numeroase manifestări.
 Acestea au cuprins, între altele, colocviul „Reforma instituţiilor internaţionale de protecţie a drepturilor omului”, organizat de IRDO la Bucureşti între 15-17 martie 1993, şi apreciat de ONU ca reuniune pregătitoare a Conferinţei Mondiale a Drepturilor Omului de la Viena. „Declaraţia de la Bucureşti”, elaborată cu această ocazie cuprindea propuneri concrete menite să îmbunătăţească activitatea instituţiilor internaţionale de protecţie a drepturilor omului s-a bucurat de un larg interes şi a fost adoptată ca document oficial al Adunării Generale pentru Conferinţa Mondială de la Viena (A/Conf.157/PC/42/Add.8/27 April 1993). Tot printr-o participare largă şi reprezentativă s-au caracterizat şi reuniunile ştiinţifice internaţionale pe teme ca „Adopţia internaţională în ţările europene”, „Turismul şi drepturile omului”, primul seminar pe această temă din lume, ale cărui concluzii şi recomandări, cuprinse în declaraţia adoptată, au fost trimise guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, sau „Metode şi mijloace didactice în predarea drepturilor omului” etc.
 Pe baza unei ample documentări, Institutul a elaborat un anteproiect pentru Legea Avocatului Poporului, instituţie cu un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, iar apoi a organizat în Bucureşti, împreună cu Consiliul Europei, la 1-2 noiembrie 1993, un simpozion internaţional care s-a bucurat de participarea unor experţi ai Consiliului Europei, reprezentanţi ai instituţiei Ombudsmanului din Spania, Danemarca şi Polonia, precum şi a unor parlamentari, politicieni, magistraţi şi oameni de ştiinţă.
 Anteproiectul elaborat de Institutul Român pentru Drepturile Omului împreună cu comentariile făcute în cadrul simpozionului au fost adoptate de un grup de deputaţi care, pe baza lor, au înaintat Biroului Camerei Deputaţilor un proiect cu privire la instituţia Avocatului Poporului.
 De asemenea, la cererea Comisiilor Parlamentului, IRDO a efectuat cercetări, a pus la dispoziţie documentaţii care i-au fost solicitate şi şi-a exprimat puncte de vedere asupra mai multor proiecte de lege în domeniul legislaţiei civile şi penale.
 În vederea informării organismelor publice, a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor, IRDO a editat şi publicat numeroase volume şi broşuri – cursuri, cercetări şi documentaţii, inclusiv traduceri ale documentelor internaţionale, periodice precum şi rapoarte cu privire la progresele înregistrate pe linia protecţiei drepturilor omului în România şi la activităţile Institutului. Dintre acestea menţionăm cu titlu de exemplu revista trimestrială „Drepturile omului” (link catre reviste), care cuprinde studii, cercetări, articole, materiale documentare, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu rezumate în limbile engleză şi franceză, precum şi lucrări publicate în volume, unele în ediţii bilingve sau chiar trilingve, cum sunt „Drepturile omului în acţiune”, „Cadrul legislativ şi instituţional pentru minorităţile naţionale din România”, „Drepturile omului – Societatea civilă – Democraţie parlamentară”, „Seminarul internaţional OSCE asupra toleranţei”, „Şanse egale, şanse reale”, „Minorităţile. Statut. Perspective”, „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului”, „Protecţia juridică a drepturilor omului”, „Repere pentru o filosofie a drepturilor omului”, pentru a menţiona doar câteva.
 În paralel, s-a dezvoltat Centrul de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului, care a fost creat şi funcţionează în cadrul Institutului. Acest fond considerabil de cărţi şi periodice conţine, pe lângă volume şi alte publicaţii privind reglementările şi mecanismele internaţionale şi naţionale în domeniu, o serie de lucrări fundamentale în materie, atrage beneficiari din toate grupurile de vârstă, interesaţi de problematica drepturilor omului. Multe dintre acestea provin din donaţii făcute de Centrul ONU din Geneva, UNESCO, instituţii reprezentative canadiene, Universitatea VRIJE din Bruxelles, Institutul de Drept Comparat din Lausanne, care a acordat totodată asistenţă de specialitate în organizarea şi clasificarea bibliotecii, Fundaţia Canadiană pentru Drepturile Omului, institute sau centre ştiinţifice cu orientare similară din alte ţări etc. Activităţile Institutului se bucură de aprecierea, colaborarea şi sprijinul constant al mai multor personalităţi ale vieţii ştiinţifice, politice şi culturale din România şi din străinătate, reprezentanţi ai instituţiilor publice învestite cu administrarea justiţiei, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.
 Activitatea Institutului a fost răsplătită de-a lungul timpului cu o serie de premii la nivel internaţional şi naţional, din partea unor instituţii precum Comisia Naţională Consultativă de Drepturile Omului din Franţa, Uniunea Juriştilor din România, Consiliul de Mediere ş.a.
 Institutul Român pentru Drepturile Omului are un rol important și o contribuţie evidentă la promovarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale prin activitatea de formare, informare, cercetare şi consultanţă pe care a desfăşurat-o de-a lungul timpului.
 În acest efort de durată, Institutului Român pentru Drepturile Omului îi revine un rol specific, ce nu poate fi îndeplinit decât în parteneriat cu organismele statale şi organizaţiile neguvernamentale.